Postarea asta nu are nevoie de un titlu!

-Mi-e tare dor de un dusman, ma sufoca devotamentul prietenilor adevarati-

 Stiu, pare banal mesajul transmis, unii l-ar cataloga "old-fashioned" sau chiar "lame", in fine. Ideea este ca subiectul e cat se poate de actual.

Cu totii ne-am lovit macar o data in viata de asa zisii prieteni adevarati..

Am crezut ca, gata vom fii impreuna si la liceu, si la facultate, si o sa ne plimbam copiii in acelasi parc, dar tocmai atunci cand am avut cel mai mult nevoie de ei... ei bine, nu erau niciodata "acolo" pentru noi, asa cum am fost noi pentru ei. Si-apoi isi gasesc alti "prieteni adevarati" si-apoi altii, si altii, pana cand... ei nu stiu exact pana cand, tot ce stiu este ca ar fii tare bine sa-si gaseasca prieteni ca ei. 

 Iar tu, suferi dupa ei, si ai impresia ca lumea s-a prabusit, incepi sa te indoiesti de tine, daca  esti suficient de bun incat sa le fii prieten, apoi te simti din ce in ce mai rau.

Pana cand... iti aduci aminte de unicul tau prieten adevarat care a fost mereu "acolo" pentru tine, iar tu nu i-ai dat atentie... - MAMA- si poate unii dintre voi o sa comentati ceva de genul: da sigur.. dar nu o cunosti pe maica'mea.. e horror..- ei da, asta zicem cu totii acum, dar mai tarziu ne dam seama ca e singura persoana care ne este devotata indiferent de situatie.

Si acum continui: Mama, apoi iti aduce aminte de faptul ca mereu vei da peste acest tip de prieteni, si trebuie sa fii pregatit, sa stii exact cum sa-i recunosti si cum sa te comporti cu ei. Cel putin pe mine mama m-a ajutat la capitolul asta, si-i sunt tare recunoscatoare.

Conchid, poate ca nu-mi dau seama mereu cum sa evit "prietenii adevarati", dar stiu ca singura prietena e mama, ceilalti sunt amicii mei, care trebuie sa recunosc, se imputineaza pe zi ce trece, si nu, nu am sa cad in capcana de genul: poate eu sunt de vina?!. Oricum le multumesc amicilor mei ca ma suporta in halul in care sunt:)).

-Dar totusi, mi-e tare dor de-un dusman, caci ma sufoca devotamentul prietenilor.-

And so it is..

Kevin told her once:

"Why do you struggle so hard to write your story? To find your words... you don't even see that people are not paying atention to what you are trying to write. 

They find it boring, and exhausting and hopeless.

And I also find it unbearable to click exit.. on the page.

I find it quite shameful to pass by a person that needs to tell his story, even if you're not prepared to listen to him, even if you don't have time.. you should pay attention to what he struggles to say.

And why should you do that?

Because you never know when you can become that person.. "

And Kate replied:

" Thank you for being so thoughtful. Eventhough you've missed something... 

While you tried so hard to make people listen to what i want to say.. you've missed one tiny little detail.."

Excuse-me?said Kevin surprised.

" I presume that you never thought that i struggled so hard to get your attention... That's all I was fighting for."

Even so.. Kate forgave Kevin and she realised that she has to stop getting attention from those who aren't paying it."

Mi-e teama sa se termine iunie...

M-am hotarat sa-i scriu unei prietene asa de dragi si cunoscuta incat nici nu are rost sa-i spun numele. Si stiu ca ea ma va ajuta... acum ca iunie trece..., nu stiu ce sa fac...
-Ce faci? Mai esti suparata pe mine?
-Bine, mai.Nu, nu sunt, stai linistita, a trecut.
-Eu, sincer, simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, pentru ca nu stiu, nu pot sa-ti explic. Sunt trista...
-De ce? Ce s-a intamplat?
-Totul. Se termina tot. Sunt ingrijorata.
-Adica?
-Nu stiu ce-am sa fac cu mine... Nu stiu.
-Cum adica ce-ai sa faci cu tine?
-Adica, ce-am sa fac in continuare, daca o s-o dau in bara. Doar ma stii, eu gafez tot timpul. Mi-e teama.
-Mai, cu totii avem momente dinastea cateodata.
-Da, dar o sa fie un an, in care am s-o iau de la capat... Simt ca mi-am irosit atata timp.. Si ma enerveaza, pentru ca e un adevarat haos acum la mine in cap, si in viata, in general. Absolut totul e un haos. Si nu vreau sa se termine iunie, pentru ca daca se termina, atunci, nu mai am nicio speranta, pentru ca eu m-am atasat de toti oamenii astia, care ma vor uita... care nu se vor mai gandi la mine.
-Acum te referi si la el?
-Da. Nu o sa-i mai pese. Nu ca i-ar fi pasat.. dar macar imi dadea mie impresia si ma ajuta asta foarte mult.
-Mai, eu stiu, ca simti ceva pentru el. Intotdeauna am stiut. Pentru ca se vede. Si oricat ai nega nu te ajuta la nimic.
-Stiu, insa acum, nu stiu, pana acum, speram sa fie reciproc, si poate nu stii insa el m-a ajutat tare mult. Indiferent ca eu nu recunosteam...
-Poate si el simte la fel pentru tine, dar ii e teama sa recunoasca asta. Sa admita asta fata de el insusi.
-Nu stiu, nu pare genul de om, dar nu vreau, nu vreau sa se termine iunie.
-Da, din cauza lui...
-NU! Datorita lui..Pentru mine, insemna si inseamna foarte mult, pentru ca ma aprecia.. asa cum stia el mai bine.
-Stiu asta! Stiu, insa adu-ti aminte ca nu a fost tot timpul asa de dragut...
-Nu stiu, mi-e teama. Mi-e teama, pentru ca daca se termina iunie, il pierd, pierd multi oameni.. pentru ca o data ce-i parasesti, pleci, ei nu te vor striga din urma... Mi-e teama, ca nu o sa ma strige...

Si totusi...

Si totusi, toate au un final...
Acum stiu ca o data ce vara incepe, totul va lua sfarsit.
Si totusi, exista 50 la suta sanse sa ne revedem, si 50 la suta sanse sa nu ne mai vedem niciodata.
Si totusi, sunt optimista si sper la cele 50 la suta sanse de revedere.
Si totusi, nu pare sa va pese, nu pare sa va intereseze framantarile mele.
Si totusi, eu va acord atentie.
Si totusi, stiu ca la un moment dat am sa uit, am sa uit totul, am sa ma indepartez, am sa ma intorc in rutina.
Si totusi, toate au un final...
Si totusi, mi-as dori sa nu existe un final.. dar exista.
Si totusi, urmeaza un nou inceput, dar nu intotdeauna...

Si continui sa te intreb, ti-ar placea sa vezi o poza cu noi doi?

Si continui sa ma privesti in ochi, si continui sa ma mangai... si totusi nu-mi raspunzi.

Atunci ce ar trebui sa fac? Cum ar trebui sa reactionez? 

Ma intorc.

Imi asez capul pe masa... si ma gandesc ca poate iti vei da seama ca astept un raspuns...

Dar tu... ei bine, tu esti distras.. si atunci ma gandesc ca poate daca ma ridic si plec vei veni dupa mine... si-mi vei raspunde.

Degeaba... am plecat... dar tu tot acolo ai ramas.. nemiscat... si privesti in urma mea...

- Si stiu ca unele persoane ar spune acum: Ana, esti asa o fraiera!... dar nu conteaza....-

Ti-ar placea sa vezi o poza cu noi?

Ti-ar placea sa vezi o poza cu noi?

Nu cred.

De ce nu?

Pentru ca nu te identifici in ea. Pentru ca nu-ti dai seama ca despre tine este vorba. Pentru ca indiferent de cat de special esti ,doar cand suntem amandoi, nu vei recunoaste cand suntem mai mult de doi, si eu continui sa visez ca poate ai sa-ti asumi rolul din poza. 

Dar visez in continuare... pentru ca asta nu se va intampla niciodata! 

Si ma intorc spre tine, te privesc, si tu ma mangai usor pe par, iar eu iti spun:" Ti-ar placea sa vezi o poza cu noi?" Si tu, ei bine, iti cobori mana pe gatul meu.. si poposesti acolo o vreme....

Nu merita sa treci neobservat, prin viata.

Te privesc... de mai mult de 10 minute. 

Ma holbez la tine.

Nu ma vezi.

Incerc sa imi dau seama ce anume m-a atras... dar nu stiu... poate ochii, parul, fata, mersul tau, parfumul pe care il lasi in urma... nu, nimic din toate astea! Pur si simplu TU m-ai atras, absolut totul ma atrage, ma face sa tremur in fata ta, ma face sa fiu slaba, sa fiu indecisa, beata, nu gandesc, uit sa respir, si sunt din ce in ce mai penibila.

Dar tu?

Ce? Iti pasa?

Unii spun ca da.

Altii nu, si altora nu le pasa.

Dar eu stiu in adancul sufletului meu ca tie iti pasa, si ca ma privesti pe furis, si ca te pierzi cand ma vezi, devi la fel de stangaci ca mine. Si mai stiu ca pe tine te atrage totul la mine, felul in care zambesc, ochii mei, parul ce-l tin pe spate si-mi flutura in bataia suava a vantului, totul, EU te atrag.

De-asta eu continui sa cred ca suntem perfect compatibili, pentru ca noi nu suntem doua fiinte distincte, ci doua trupuri, doua suflete, doua inimi si doua minti care se contopesc.

Atat si nimic mai mult. Nu-mi trebuie cuvinte complicate sa te descriu, nu-mi trebuie nimic, eu pot sa te conturez prin mine.

- Cum ar spune o persoana, pe care este imposibil sa nu o cunoasteti, I AM STUCK IN THE MIND OF A 9 YEARS OLD LITTLE GIRL, dar nu imi pasa! -