Aceasta povestioara este reala!:
Sunt un negru. Ei bine, am simtit nevoia sa va spun acest detaliu aparent nesemnificativ pentru a sti mai bine cu cine aveti de-a face. Ma numesc Gartal si am 18 ani, sunt un adolescent obisnuit, corect? Insa pentru un negru viata nu este la fel de simpla. Am cunoscut tot felul de persoane, destul de xenofobe as putea spune, dar si oameni care m-au uimit si mi-au starnit respectul si admiratia pentru puterea lor de intelegere. Din ultima categorie face parte Sophie. O tanara de 17 ani, cu o dorinta apriga de afirmare. Am cunoscut-o pe strazile Varsoviei, oras in care locuiesc de peste 2 ani. Ea venise in Polonia in vacanta, singura. Mai tarziu aflasem motivul venirii sale aici neinsotita. Era intr-adevar o tanara frumoasa, cu trasaturi fine, si cu un par catifelat si proaspat, ce te imbata cu un miros placut de piersicuta coapta. Se misca precum o balerina, gratioasa si invaluita de o aura de mister,cu toate reflectoarele asupra sa. Bineinteles ca am observat-o de la 3 strazi distanta, din aceasta cauza m-am impidicat de bordura din fata mea, am cazut pe mana dreapta, fracturand-o si m-am ales si cu nasul spart. Ceea ce m-a socat a fost ca din marea de oameni adunata in jurul meu, tot felul de oameni circumspecti, ea a sarit in ajutorul meu, intinzandu-si mana subtire cu degetele fine si cu o piele neobisnuit de alba, contrastanta. M-a ridicat cu o forta inimaginabila unei fiinte asa de fragile si m-a privit cu o afectiune rara. Se uita in jur, scarbita de nonsalanta semenilor ei si imi facea loc prin multime. M-a intrebat:
- Te simti bine? cu o voce ragusita, insa atragatoare.
- Da, am reusit eu sa indrug, da sunt bine.
- Te-am zarit de la 2 strazi distanta si mi-am zis sa te ajut.
In acel moment inima imi batea in piept atat de tare incat la un moment dat am crezut ca o sa explodeze in bucati minuscule. Ma observase, ii pasa de mine, niciodata nu am mai intalnit vreo persoana care sa nu ma scruteze cu o privire sceptica si sa se departeze de mine pentru ca sunt negru. Niciun alt om de pe acest pamant nu a mai fost asa de bun.
- Cred ca ar fi mai bine sa te duc acasa! imi spuse, si in secunda urmatoare ma ajuta sa ma urc intr-un taxi, si se aseaza langa mine. Unde locuiesti, dragule?
- Langa Biserica Wasilew.
Tot drumul m-a tinut de mana. Avea o mana micuta, cel putin alaturi de a mea era mai mica decat in realitate, dar emana atata caldura si dragoste incat imi doream sa ramana impletita cu mana mea cel putin o vesnicie. Apoi visul meu s-a spulberat, am ajuns si desigur eu coboram si ea isi continua drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Dar dupa ce a platit taxiul am observat cu stupoare ca manuta ei ramasese impletita cu a mea. Era o gluma? Ea chiar vroia sa ma conduca pana in apartament? Ma simteam implinit si in acelasi timp eram debusolat. Nu intelegeam ce are de gand sa faca. Apoi a spus:
- Vrei sa te ajut sa urci? As putea sa vin si sa am grija de tine, desigur daca doresti si tu.
- Pai...aaa..aaa, da, cum sa nu, adica sincer nu am mai avut niciodata un musafir si sunt cam nepregatit,si..
Imi astupase buzele cu degetul aratator. Eram consternat, ce se intampla?
Schiopaind am intrat in bloc si am incercat sa descui usa cu mana nefracturata cand imi smulge cheile zicand:
- Ai uitat ca esti infirm! cu o nota de ironie, desigur.
- Ei bine inca nu sunt beteag, i-am spus zambind.
Am intrat in holisorul modest, cu peretii de un galben spalacit, si cu lampa nefunctionala. In ciuda faptului ca locuiam intr-o casa modesta, Sophie gasi fascinanta biblioteca si se indrepta spre ea, cand deodata izbucni in plans.
- Ce s-a intamplat, draga mea? Te-am suparat cu ceva? si in acel moment se sprijini de umarul meu si incepu sa planga.
- Nu este vina ta, doar ca ma afecteaza faptul ca traiesti singur, intre acesti pereti odiosi fara ca macar sa iti dai seama cate ai de oferit si ce fel de om esti. Esti o persoana minunata, una dintre cele mai sincere din cate am intalnit. In ochii tai se citeste intreaga suferinta si ma copleseste atmosfera anosta din casa asta.
- Sophie, daca stiam nu te.. si nu ma lasa sa continui ce aveam de spus. Isi infipse degetele in parul meu si ma trase mai aproape de ea pana cand simtii apasarea buzelor sale peste ale mele si toate intrebarile isi primira un raspuns. Nimic nu mai conta in acel moment, nici ca sunt negru, nici ca sunt ranit, nici macar faptul ca ne cunoasteam de cateva ore.Nimic. Apoi realizasem ca sunt special, intr-adevar, Sophie, dulcea mea Sophie, avea dreptate, sunt o fiinta solitara dar minunata, o fiinta care merita iubita si care cerseste afectiune in fiecare moment al vietii. Atunci, acolo cu ea timpul se oprii in loc. Dragostea biruise, iar eu eram o alta victima a ei. In acel momemt am simtit ca pot sa mor, pentru ca era prima oara cand eram iubit, am simtit ca nu am indurat degeaba atatea chinuri, ca am fost rasplatit pentru rabdarea mea, pentru batjocurile si dispreturile oamenilor, am simtit ca eram intreg. Si doar datorita scumpei mele Sophie. Ea a fost miracolul, si Soarele ce nu rasarise atatia ani.
Asadar, dragi cititori, am postat aceasta povestioara pentru ca orice om are un suflet ce nu merita calcat in picioare doar din orgoliul, egoismul, rautatea noastra. Pentru ca un om traieste pentru a fi iubit si pentru a iubi, si acesta este un drept pe care nu il putem lua, nu avem voie sa il incalcam sau sa trecem peste el. Nu are importanta ce s-a intamplat in continuare, toate intrebarile si-au gasit raspunsul, Garal si-a dat seama ca era menit lui Sophie si ca in viata e greu sa fii iubit, dar e si mai greu sa iubesti.
