Moarte lugubra

Ceata mistuie întreg orizontul.

Un strat gros și încâlcit de aburi zboară în tot acest univers.

Siluetele unor femei sunt conturate de mintea diabolica a LUI. Cine este EL? Nu îmi pot da seama. Doar cu puterea mintii îndoaie trunchiurile de copaci, sparge norii în mii de bucăți de gheata, ce rânesc Soarele și ii distrug căldura. Cu respirația lui cutremura natura, rupe plantele din rădăcina, crestează pământul și acoperă femeile cu o plasa lipicioasa.

Acum când totul este pierdut, nimic nu i se împotrivește. Nicio ființă. Dar unde sunt acele personaje vânjoase ce pot rezista furtunilor și uraganelor,acele împletiri de curaj și forță.

Chiar nu exista nicio speranță? Nimic nu poate face fata blestemului de deasupra noastră? Suntem sortiți morții crude? Fara indurare, fără rugaminti arzătoare, fără urme de îndoiala în privința supraviețuirii? Acest EL poate arunca noaptea asupra tuturor, cenușa infinita ce acoperă pământul, zdrobit de cruzimea unui monstru?

Ooo.. tu, dulce iluzie! Îngăduie-mi sa vad pentru ultima data o raza zglobie de soare. Nu-mi ruina toate visele. O singura unda de lumina și căldura.. sa-mi topească îndrăznețul gând de a fi doborâta de negura, atât iți cer.

Caci în final toți vom muri, dar dacă murim cu dorința de a fi îngropați de lumina, căldură și dragoste, atunci orice FIINȚA lugubra poate fi distrusa.

Pentru ca o moarte în mizerie, frig și deznădejde ii ofera LUI o stare în care se complace, dar moartea cu zâmbetul pe buze îl mistuie.