Singuratate...

Un val de ceata lipicioasă învăluie un băiat, un adolescent l-as putea numi. Pe fata sa crispata se așează o picătură de rouă. Ciudat... era amiază și o picătură de rouă l-a trezit la realitate. Ațipise. Dar la ce s-a gândit? Oare ce a putut sa-i capteze imaginația de a rămas nemișcat timp de ceasuri întregi? O enigmă.

Totuşi părea o situație obișnuită, dar nu era asa. Tânărul scruta cu privirea orizontul și ofta: "E atâta pace în cer! Albastrul infinit e asa relaxant! Insa tot singur sunt! In afara de tine, oglinda a vieții, sunt părăsit." Apoi își clătina de doua ori capul încercând sa fie rațional si porni la drum. Nu știa încotro va merge. Nu știa dacă are toate cele necesare. Nu știa nimic.Singura lui comoara era sufletul, in rest era detașat de orice alte bunuri materiale. Sunt speriata de decizia lui, dar il las sa plece.

Hoinărind pe un câmp pustiit si vestejit, răpus de oboseala, tristețe si foame se întinde lângă un arbore. Un arbore pe câmp? Da, chiar asa. Un alt suflet părăsit.. ca si el. Nu îmi făceam griji în privința lui, pentru ca doua inimi stinghere se consolează una pe cealaltă.

Noaptea își așternu pătura, încă de gheata peste pământ. Luna își arunca câteva raze subțiri de lumina și căldura asupra tânărului. Probabil ca il va ajuta un pic sa se încălzească. L-am vegheat îndeaproape si am sperat ca poate ziua ce va veni ii va aduce un strop de bucurie."Iluzii ce ți se vor spulbera odată cu răsăritul soarelui. Uneori am impresia ca acest astru protector al întregilor viețuitoare, refuza sa ma încălzească!" Stupefiata ma întorc cu fata către băiat. Da, el a vorbit." Ma poti vedea?" i-am spus eu. "Desigur" răspunse el nonșalant.Dar ce te face sa crezi ca nu pot?Știi ce ma intriga cel mai mult? Faptul ca deși toata lumea ma compătimește, nimeni nu încearcă sa îmi îmbunătățească situația. Si ce dacă nu te încălzește soarele? Ce, nu poți sa te încălzești artificial. Majoritatea nu înțeleg ca eu am nevoie de soare ca de aer. Am nevoie de caldura lui, am nevoie de ea mai mult decat orice. El imi poate incalzi sufletul. El imi da speranta." Nu prea imi dadeam seama de ce îmi destăinuia secretul sau, dar încuviințai ca e mai bine sa il las sa se descarce.

Un lucru ma neliniștea.. De ce am impresia ca l-am mai văzut? De ce secretul sau mi se pare cunoscut? De ce îl aseman cu o taina ascunsa a mea?

"Nu fii asa tăcuta. Spune-mi ceva. Doar pe tine ma pot baza. M-ai ajutat de atâtea ori. Nu ma descuraja. Măcar da-mi un sfat." ma implora tânărul, cu o voce aproape sfârșita.

"Dar cine sunt eu sa te ajut și când am mai făcut asta? Vorbești de parca te-as cunoaște?"

"Daca tu nu ma cunoști atunci cine altcineva? Tu, conștiința mea, sa nu ma sfătuiești acum când am nevoie mai mult ca oricând, acum când sunt în impas?"răspunse el.

" Atunci.. nu mai inteleg nimic. Credeam ca sunt un om. Credeam ca am un suflet. O inima care îmi bate in piept.Daca depind de tine cum oare pot sa iti urmăresc fiecare mișcare?Fiecare gest?"

"Sunt întrebări la care as vrea sa iti pot răspunde. Dar nu pot. Vezi acum înțelegi? La fel ma simt si eu. Adevărul este ca eu sunt o ființă. Respir, mănânc, gândesc. Dar de iubit nu iubesc. La ce-mi trebuie sânge in vene, dacă in suflet am gheata? De ce îmi trebuie căldură trupeasca dacă inima mea e înghețată? Te-ai păcalit draga mea, acum esti singura, ca si mine! "